Despre ghimbir

Originar din India și China, ghimbirul este unul din cele mai vechi și populare condimente: chinezii îl foloseau ca plantă medicinală fiind menționat în scrierile lui Confucius, arabii îl cunoșteau din 650 înainte de Christos – ghimbirul este menționat în Coran. Dar și în Europa de Vest ghimbirul era folosit pe scară largă (cel puțin din secolul IX) – era cunoscut ca medicament împotriva ciumei; ca pudră era presărat peste bere în cârciumile din Anglia secolului XIX (așa a luat naștere ginger ale). Numele ghimbirului provine din cuvântul stringa-vera din sanscrită care înseamă “cu coarne/cu antene”.

 Ghimbirul este un condiment puternic. Aroma sa este înțepătoare și iute, dar foarte proaspătă cu note citrice. Cea bună varietate de ghimbir este cea asiatică – are coaja de culoare mai deschisă.

Ghimbirul proaspăt – se folosește în toate tipurile de mâncăruri (cu precădere în Asia), de la supe, sosuri, mâncăruri cu carne și până la deserturi (rețeta indiană de halva cu morcovi și ghimbir este doar un exemplu de desert).
Ghimbirul uscat (pudră sau fulgi) – se folosește ca atare (ca înlocuitor al ghimbirului proaspăt), dar mai ales în mâncărurile pe bază de curry.
Ghimbirul murat – felii subțiri de ghimbir murate în oțet. În Japonia, ghimbirul murat are culoare roz, se numește gari și se servește alături de sushi și sashimi.

Ghimbirul conține calciu, fier, magneziu, mangan, potasiu, proteine, carbohidrați, fibre alimentare, seleniu, sodiu, vitaminele C, E și B6.
Uleiurile volatile din ghimbir îi oferă gustul și mirosul sfecific. Acestea au efecte analgezice, sedative și antitermice. Aceste uleiuri favorizează mișcarea mușchilor tractului gastrointestinal, contribuind la o mai bună digestie.

Efectele benefice ale ghimbirului

Această rădăcină are un spectru larg de folosință în medicina tradițională, în special cea ayurvedică și este subiectul multor studii în vederea combaterii unor forme de cancer.
Ne putem baza pe ghimbir în cazuri de indigestie, el acționând prin descompunerea proteinelor pentru a elibera stomacul și intestinele de gaze. De asemenea, ajută la digerarea mâncărurilor grase prin stimularea producției de salivă și ușurarea procesului de înghițire.
Scade tensiunea relaxând vasele de sânge ce înconjoară mușchii, facilitând circulația sanguină în tot corpul. Ajută la prevenirea și tratarea grețurilor cauzate de mișcare sau de sarcină, relaxând stomacul și stopând astfel senzația de greață.
Calmează amețelile.
Scade nivelul colesterolului rău din organism, reducând riscul bolilor de inimă.
Sunt dovezi referitoare la acțiunea ca antiinflamator a ghimbirului, reducând durerea în cazul pacienților cu osteoartrită.
Nutriționistul Phyllis Balch scrie în cartea sa “Prescription for Herbal Healing” că ghimbirul acționează prin inhibarea unui component al sistemului imunitar care provoacă alergiile și astmul. Cercetători francezi au arătat într-un studiu publicat în decembrie 2008 în jurnalul “International Immunopharmacology” că ghimbirul reduce inflamațiile căilor respiratorii, în special în plămâni, reducând simptomele respiratorii asociate cu alergiile de sezon. Gingerolul este substanța conținută de ghimbir responsabilă cu aceste reacții benefice.
www.12plante.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu